Cântec în ceaţă
Copacii, prea negri, ne ies in drum.
Umbrele lor clătinate sunt fum.
O spaimă tăcută ne-nvăluie rea.
Poate vantul ne poartă prin lume ori poate o stea.
Ne ţinem de mâini, ne spunem cuvinte.
Poate noi o minţim, poate dragostea minte.
Cândva ne-am plimbat prin soarele dimineţii,
Acum bâjbâim prin pădurile ceţii...
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!


Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.