Dor de tine

Pe mormântul tău cel rece
Nicio floare nu mai creşte,
Doar soarele te-ncălzeşte.
Şi tu stai acum acolo,
Departe de lumea cea nouă,
În locul cel blestemat
Pe care spiritele-l străbat.

Ai lumină acum la cruce?
Ţi-o fi dor de ai tăi fii?
Ţi-o fi oare somnul dulce?
Dar nu te mai poţi întoarce!
Aş vrea să te iau în braţe,
Să te ţin o clipă iar,
Să îţi dau un crin în dar.

Lumina ce-ţi străluceşte
Este ca dintr-o poveste;
Este pură, vie toată,
Luminându-ţi moartea-ntreagă.
Mâinile ce m-au cuprins,
Astăzi, eu nu le mai simt.
Simt doar dor, nu voie bună.
Ah, de-am fi iar împreună!

Ochii tăi, cei calzi şi blânzi
De mine astăzi îi ascunzi.
Toţi am vrea, dar nu se poate
Să vezi ale tale nepoate,
Pe-ai tăi fii şi strănepoţi,
Haide, vino!
Chiar nu poţi?

poezie de Maria Doltu (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Doltu
Votează! | Copiază!