Clipa când anii se schimbă

Timpul meu, al tău şi-al lui
vezi cum se rostogoleşte?
Veşnicia lerului
perpetuum se primeneşte.
E bătrân dar veşnic tânăr,
culege tot din galaxii,
esenţă-i de adevăr
şi note din armonii.
C-o mână dă, cu alta ia,
mereu ne ţine în spirală
căci univesu-i catedrală
în cane noi suntem făclii
şi stelele ne sunt rozarii.
Doar o clipă ne-a fost dată
să-l vedem în nuda haină
cu fir de aur brodată
deşi cufundat în taină.
E clipa când anii se schimbă
lăsând tot ce-i vechi în neant,
e aripa de columbă,
al vieţii inel de diamant.
Să-ntâmpinăm clipa de vis
cu artificii de speranţe,
s-o îmbrăcăm în rara avis,
să scriem poeme atlante.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!