Toate-s în ordine

În inimă-mi pâlpâie-o durere – nu ştiu de unde vine,
E ceva legat de mare, de cerul nopţilor senine
Sau poate de o stea, oricum, cam de aşa ceva;
Poate de vârtejul fulgilor de nea, de vântul care-i va împrăştia

Sau de tangajul şi de ruliul unui velier pe mare,
Care, evadat din acvatoriul portuar, se pierde-n zare
Luând dis-de-dimineaţă cap compas spre-nceţoşatul vest,
Cu velele zburător şi rândunică-n aşteptarea unui zbor celest;

Se-aude parc-o caterincă schiţând vioi o melodie,
Un cor de voci îndepărtate, un tremolo de bucurie;
În aer intervine-un fior de frig, ca atunci când, senzorial,
Te-apropii de-un iceberg înalt cât catargul principal;

E-un scârţâit de greement în noapte ca un plâns,
Scos de-o scoabă, de pânzele-ntinse sau de şcotele legate strâns.
O, Doamne! Aş da tot ce am ca să plutesc din nou
Pe marea cu vânturi mari, cu ninsori bătându-mi în hublou,

S-aud în noapte, clar, acel strigăt pe-oceanul luminat de vele,
"Toate-s în ordine, iar luminile de poziţie strălucesc ca nişte stele!"

poezie de Bill Adams din VÂNTUL ÎN VELELE GABIER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!