Trebuie să muncesc

trebuie să muncesc trebuie, munca mă eliberează,
cuvintele îmi rămân întipărite în cap. le-am văzut
scrise pe poarta de la intrare.
le repet de mai multe ori cu glas şoptit, le repet.
sunt din statut. gărzile aleargă în urma noastră.
am primit numere pe braţ, tatuate. întotdeauna
mi-am dorit un tatuaj, cu numele iubitei şi o inimă.
ştiu să pictez, o să-i pictez pe gardieni.
noi arătăm rău, dezumanizaţi, sclavi nespălaţi
şi flămânzi. mă uit lung la număr. toată viaţa
voi fi definit de acest număr, fără sens.

trebuie să muncesc, trebuie să muncesc trebuie,
munca mă eliberează. un pat de armă mă
scoate din transă. împachetează hainele
cu grija unui soldat. ştie că nu mai are nevoie de ele.
apa rece vine potop şi-i curăţă de praf. au grijă de ei,
îi tund zero şi-i dă cu insecticid.
primeşte o uniformă veche, rusească, cu petliţe
de infanterist. ar trebui să fie onorat că în jurul lui,
pentru paza lui, sunt numai ofiţeri ss.
primeşte un brânci. merg încolonaţi, merg
prin noroi şi ploaia îi binecuvântează.

trebuie să muncesc, trebuie să muncesc, munca
mă eliberează. merge alături de ceilalţi. unii
cad, unii se ridică, unii sunt loviţi cu pumnii, cu
picioarele, cu patul armei, unii primesc o rafală
şi nu se mai ridică niciodată. uniformele alea ruseşti
put a oaie şi încep să roadă pielea. strânge
apa de ploaie în căuşul palmelor. e bună. e udă.

în jur sunt garduri de sârmă, electrificate şi deasupra
sârmă ghimpată. arată ca în filme, arată a lagăr,
locul unde munca te eliberează.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!