Sincopă voluntară
Mă izbăvesc, te izbăvești,
Din timpul nostru pe planetă,
Eu nu mai pot, tu nu mai vrei
Și nu e loc de vreo anchetă.
Doar doi străini, doi riverani,
Am dezlegat brusc câinii iernii,
S-alerge nopțile spre zi,
Ogari de crivăț spre vecernii.
Cât de străini, cât de opaci
Și ce iubire se prăvale,
Noi doi copii tot mai săraci,
Orbiți de ger, lipsiți de cale.
Tu nu mai vrei, eu nu mai pot,
E vremea marilor exoduri,
Nu mai există antidot,
Sincopelor migrând spre corduri.
Și te-am iubit, și m-ai iubit,
Cu florile de măr pe frunte,
Eu Prometeu de rangul doi,
Iubirea mea cu amănunte.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre mântuire
- poezii despre câini
- poezii despre voluntariat
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
- poezii despre planete
- poezii despre noapte
- poezii despre mere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.