Vopseaua amurgului

dezmierda spătăria care avea luceferi
zugrăviţi pe pereţi. era rânduită mai departe
de hârjoneala coconilor pentru ceasurile
de cumpănă, când prinţul, retras alături
de o candelă sinilie care ardea sub
o icoană luminând tulbure bagdadia
ornată cu flori, scotocea cărările gândului.

dezmierdă cu degetele glăvanul cupei.
ochii au prins mâzgâleala apusului
care se iţită la fereşti. aştepta logofătul
să lepede veştile prinse de iscoade.

noaptea cerceta cheflii cu un ochi mare,
făţuit în argint. se vedea o ghimirlie oarbă
dormea paşnic sub o ştreaşină de întuneric.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!