Două celule de iubire
Două celule de iubire
Mi-au dăruit un trup și-n el simțire,
S-au dăruit ca prigonitul sfânt,
Părinții mei de pe pământ,
S-au dăruit întâi în mine,
Ofrandă-n lumea care vine,
Doar mai apoi s-au dăruit în ei,
Arhangheli sfinți, părinții mei
Și-am învățat să simt în sine,
Că universul este o miime
Din tot ce-ți poate viața dărui,
Prin ochii zămisliților copii,
Că n-ai să treci în cruntă disperare
Prin lumea noastră oarbă, trecătoare,
Pe cruce fiind in ziua cea de Paște
La pieptul unei mame care te-ar renaște,
Când ai primit iubire în atomi de gând
Pentru eternitatea din pământ
Și-apoi suflare sfântă în trăire,
În veacul care trece-n nemurire,
Că-n fond este atat de simplu să-ti urmezi menirea
Și să sfidezi și moartea și nefericirea,
Ce nu vor reuși în veci s-ascundă firii,
Celula stem, din definiția iubirii,
Al tatălui ce-ți este un răspuns în fapte
Al trecerii în zile dinspre noapte,
În curgerea destinului de zi cu zi,
Ca definiție a verbului "a fi".
Chiar dacă tatăl meu mă ocrotește dintre aștri,
Cu ochii lui frumoși și sincer de albaștri,
În mine și-n copilul meu,
Este fărâma lui, adusă de la Dumnezeu,
O flacără ce niciodată nu se stinge,
Chiar dacă masca vieții râde sau de plânge,
Pentru că-n a ei limbă și destăinuire,
Toate cuvintele se termină-n iubire.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.