Zi de vizită și tabloul tulburat
pe holul spitalului a crescut
peste noapte un copac
zici că este o uzină de făcut praf
cu o elice în vârf și un motor turbat
care zbârnăie neîncetat
tremură și tușește împroșcând
în jur și de zor
întuneric
dincolo de spital a început să plouă
într-un amestec cu cerul cu pietrele
și picături rouă
și picură păsări cu scoici
în cioc
în capătul străzii trei florărese
vând crini agnostici
și fluturi și un clop
sau dau în ghioc
spitalul ăsta șchiop
plus asistente cu cioc
ca trup mântuit sufletul meu miop
o, cum mai cresc cimitirele
cât munții până-n înalt
iar frica ne roade papucii sub pat
femei în fuste și coc se abat
la ușa de fier și nu știu de ce nu răzbat
până la noi noi cei spânzurați
de perfuzii, atârnați
ca niște clopoței de sticlă
de pervaz
să se facă liniște urlă asistenta șefă
mai mult bărbat
și se face până când un bolnav
țopăind într-un picior
vesel și hoinar
pornește motorul din pom
zbâr zbâr vruum vruum zbâr vlam
și eu mă tot întâmplam
tulburat țintuit în tainicul pat
e zi de vizită acum în spital
cei mai mulți dintre noi stăm frumos aliniați
cu mâinile spălate cu ochii ciudați
ne-am frecat cu piatra pe răni până am dat
de urmele bolii
și de câte doi îngeri stricați
pe care fiecare i-am legat
cu șireturile de la bascheți de pat
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre medicină
- poezii despre motoare
- poezii despre creștere
- poezii despre copaci
- poezii despre boală
- poezii despre înălțime
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre început
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.