Am dreptul să mă numesc poet?

M-am oprit în lumea asta
pentr-un timp, s-ajut si eu,
să moi suflete fugare
prinse-n noapte şi hai -hui,
în cuvinte mai alese,
scrise cu peniţa-n zbor,
să mişc cerul şi pământul,
chiar şi visul omului.

Şi am scris destule stihuri,
poezii cu versul alb
si silabe metrice,
toate aşezate-n rând,
sau cel mult anapoda.
Şi-am cântat iubirea pură,
sau pierdută printre moştrii,
ştie cerul câte clipe
sau dureri în zile scurse.

Unii au plâns, alţii au râs
sau miraţi de cele scrise,
m-au făcut meschină bună,
sau nebună cum e lumea.
Este greu să fi poet,
chiar şi două, trei cuvinte
scrise cum te taie capul
îţi atârnă la morală
pentru vremuri de ocară.

Menestrel ce umblă seara
în te miri ce locuri proaste,
lui i-am dăruit povestea,
pe o brumă de zăpadă.
Multă patimă se simte
printre strune de vioară
ce o duce vântu-afară
pe iubirea mea stingherā
ce-am pierdut-o într-o vară.

Şi se n-aşte-o întrebare:
sunt poet sau sunt o dramă?

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!