Marele bine
Se cern muritorii
Tăcut în sita valorii,
Nisipul prezentului veac
Cu forță de piatră și luciu de ac
Se lasă în prada căderii,
În lipsa totală-a vederii.
O lipsă totală-a viziunii
În opulența deșertăciunii,
Veacul acesta complet malformat;
Vitejia femeii versus lașul bărbat,
Conduce-n culoarul îngust,
Necioplit, incomplet, impecabil de frust,
O disperare a clipei fără trecut
Se-ntinde pe oasele aceluiași lut
Iar idealul ca boală rară,
Eradicarea așteaptă, ca forță contrară,
Constată câțiva pe deplin fericiți,
Din lumea mea rătăciți,
Că nu mai este cu cine
A construi marele bine,
Chiar existând planul spre-al reconstrui
Au dispărut toți aceia care pot a-l citi
Și astfel rămâne doar așteptarea
Nisipului să acopere marea
Iar măreția genelor noastre
Albatros prăbușit în valuri albastre
Rămâne să-și zbată propriul exist
În secolul rece și aspru de trist
În care deplin doar trecutul mai e altruist.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre trecut
- poezii despre nisip
- poezii despre viziune
- poezii despre valoare
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre prezent
- poezii despre medicină
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.