Muntele Vrăjit
Ați auzit vreodată de Pleșa? Probabil... nu,
Este muntele vrăjit la margini de Ampoi,
Stâncă gri-cenușie de granit.
În vârf, un brad falnic ca un "moț"
Pieptul dezvelit... nu are cămașă,
Nici când plouă, nici când ninge,
Nu are nevoie, este puternic...
Am spus vrăjit?
Nu... doar în ochii mei de copil văzându-l tăcut
Voiam să-l transform cu o baghetă magică
Într-un castel unde să adun
Toți prietenii și prietenele mele
Ca la o curte împărătească!
Ei aveau casele dincolo de munte,
Din bârne în poiana cu iarbă verde,
Unde se auzeau doar clopoțeii
De la gâtul firav al iezilor...
O lume reală, unde se putea ajunge
Doar pe o potecă îngustă, șerpuită.
Azi am fost să văd Pleșa... era tot acolo,
Dar prietenii copilăriei mele... nu...
Vântul i-a purtat în toate colțurile lumii
Îi strig și îi chem;
- Veniți să vedem Pleșa... Muntele Vrăjit!
poezie de Doina Bonescu din Nostalgie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre prietenie
- poezii despre munți
- poezii despre copilărie
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre stânci
- poezii despre prezent
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.