Stropi de chin
Împlânt speranța oarbă în destin,
Cu setea stoarsă, până în prăsele,
E un blestem, amarnic joc de iele,
Ce-mi picură în venă stropi de chin.
Fug zilele, scuipate de sechele,
Și n-am găsit Albastrul, mi-e străin,
L-am căutat în hore de senin,
Din talpa amăgirii până-n la stele...
Mi-e trecerea proptită-n zări ghimpate,
Încătușat de straiul ruginit,
Le dau cu flit idilelor buclate;
Un bun rămas, degeaba și ciobit,
Irumpe, știrb, din gemete-mpăiate,
În asfințitul clipei țintuit...
sonet de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.