Să te sărbătorim, cum se cuvine!

Să te sărbătorim cum se cuvine,
Ar trebui să fim mai toţi pe-aici,
Da'-n lume sunt plecaţi, goniţi de bici
Atâţia dintre noi şi nu e bine,

Că ne e ţara goală pân' la mare,
De la Danubiu şi până la Prut;
Fugit-au toţi sub lovituri de cnut
Şi azi, de ziua ta, în piept mă doare,

Că plânge pruncul vitregit de mamă,
Lăsat în voia sorţii, biet orfan
Cu aşteptarea-n braţe an de an,
Ca să câştige un bănuţ de-aramă.

Să îţi doresc mulţi ani, n-o mai pot face,
Că ţi-au ucis păduri şi munţii-s goi;
Şi au strivit şi sufletul din noi
Şi-atâtea griji avem, de n-avem pace.

Şi te-au vândut bucată cu bucată
Pe-un pumn de-arginţi... n-a mai rămas nimic.
O doină mai suspină-n pas de dric,
Cărând o Românie destrămată.

Şi timpul trece şi minciuna creşte,
Ne ducem crucile, precum Iisus,
Nici ruga nu ajunge până sus
Şi niciun Dumnezeu nu ne priveşte.

La ce-ar privi, când suntem vinovaţii
Fără de vină, un popor nătâng,
Cu braţe-ncrucişate când ne plâng
Copiii ce nu-şi ştiu mamele, taţii?

Să te sărbătorim, cum se cuvine!
Dar ce a mai rămas, ţară, din tine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!