Delul şi mestecenii

Oh, dealule cu pleoape violet
de la iubitul meu furat-ai în secret
eşarfa-aceea verde la culoare
purtată-atunci în ziua-n care
nimeni n-avea pantofi
de frunze moarte,
căci nu ştiam că se şi moare
şi toţi mestecenii albeau
de râset,
veşnicie şi candoare.
...
. Tu, dealule cu suflet de cobalt
cu ramuri flamuri
te-ai legat de soare
precum Ulise de catarg
şi ne-ai lăsat pe noi în larg,
printre printre pădurile de-asfalt,
pe interfaţa unui salt,
captivi în stări
şi-n clipe migratoare.
...
. Oh dealule, cu coastă de profet
imperturbabil la dureri precare,
tu eşti din ce în ce mai sus.
Iar noi -
îmbrăţişaţi adânc de-apus,
cu pleoapele mai violet
mai disipaţi,
foşnind încet
cu coaja - albă simulare -
noi,
noi mesteceni
croşetând
din vânt
fulare...

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!