Cândva armata

în armată am debutat
la gazeta de perete
a garnizoanei,
evenimentele regimentului nostru
le comentam pe tăcute
noaptea sub păturile
pe care le legam de grumazul nopţii cu sârme
să nu ni le fure gradaţii
învestiţi cu ordinea cuvintelor şi precizia tăcerii,
ne transformam în licurici
să alergăm gândurile
de parcă am fi căutat să prindem posturi străine
înarmaţi cu galenă şi sârmă ca antenă,
cel mai răsfăţat post cerut era postul santinelei unu,
la miezul nopţii ascultam metronom la radio europa liberă
înroşiţi de emoţii ca în faţa unei mari dileme
oare ne toarnă cineva,
dimineaţa ne legănam
ca sălciile, bătuţi de vânt prin arături
tuşeam ca anemonele lui luchian năduşiţi de speranţe, transpiraţi
de urzeli infantile,
căutam liniştea în bocancii uzi, învioraţi
păşeam spre cantină să ne echilibrăm energetic cu murături şi ceai dezvirginat cu biscuiţi rigizi
precum coaja de copac,
lecţii de echilibristică primeam zilnic
între două alergări şi ora mesei la firul ierbii în care gustarea ne indispunea
cu pateu din resturi şi aşteptări prăjite,
timpul trecea ca un glonţ înecat în osânză,
la poligon exerciţiile de tragere ne îmbogăţeau imaginaţia cu lovituri risipite
prin iarbă, cartuşe şi ţinte virusate,
alergam ca pişcoturile în şampanie ori ca pătrunjelul în oală,
eram instruiţi pentru ugerul viei şi sticlele de pe rafturile
alimentării în care conservele de peşte deţineau recordul
la înjurături,
la cantină şlefuiam cu privirea pardoseala râncedă şi pescuiam pe îndelete
cartofii ori fasolea din cazan
ca pe cele mai tari oferte pentru gurmanzi,
către dormitor băteam cadenţa în ritmul stropilor de nămol de la un ştrand improvizat şi invizibil
în care membrii de vază erau comandanţii,
pe margini înfloreau magnoliile
soarele ne păcălea că aduce în tacâmuri de lux ploaia
să o imortalizăm pe cimentul proaspăt vopsit cu trupuri tinere,
speranţele înfloreau ca ciupercile după ploaie
ne doream permisii şi elogiam amr-ul de la jurământ până la lăsarea la vatră
ca pe cel mai important sfânt al tinereţii noastre.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!