Între mine şi mine

rămânea marea asta
o lume care primejdios începea nu părea
a vrea să se sfârşească

un ţipăt multiplicat
mirosul mult prea sărat... algele... gândul străvezit
şi inima pe punctul de a se desprinde
pradă pescăruşilor în trupuri alteraţi

cuvintele intră insidios în semnificaţie
la fiecare jumătate de sens o capcană:
îmi ţin tâmplele respiraţia plânsul
încerc să nu fiu cea mai vinovată

ca-ntr-o hipnoză lumina îmi amestecă glasul
printre valuri printre nesfârşite coridoare-ale timpului
amprenta chipului trădat – o casă atât de singură!

corabia se izbise undeva departe
de o poveste în faldurile căreia treptat îşi pierdea memoria
nici urmă de îndoială nici atât de moarte!

şi totuşi eu!

cu vârful degetelor de-abia atingând
linia fină care desparte
cuminte ca-n faţa unui pluton de execuţie
nu mă încumet
cu propria viaţă să-i testez lipsurile
gradul de scrupulozitate

în spate
nisipul sănătos poartă la fel de firesc
trupul cochiliilor şi dârele sângerii
ale tălpilor alergând alergând
prea mult să nu se oprească... să vadă

copiii înalţă zmeie
verbele se conjugă obişnuit la prezent
şi oamenii... oamenii încearcă din răsputeri
dramul minuscul de fericire să nu-l piardă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!