N-am știut
Poate n-am știut (ades se-nvață)
Că trăind cei șapte ani de-acasă,
Cu alese-nvățături, doar eu,
Voi trăi în viață cel mai greu.
Azi mă poartă viața (și constat
Că de la iubire-am abdicat...)
Pe cărări cu desfrunziți copaci
Unde stau la pândă mii de draci.
Tatuați, cu pantalonii rupți,
Unii dintre ei, de mult cărunți...
Nu mai știi de-i cerșetor sau vip...
Chiar și viața este-n contratimp.
Vezi puștoaice cu buricul gol...
Ce-i real,?! Ce-i la televizor?!
Și online te duci la-nmormântare.
Cu pomana-i altă întrebare...
Nu se dă Covidul la pachet...
Poate-l comandăm pe internet.
Vaccinați, în case de Cultură,
Văd inteligența cum se fură.
Nu mai știu, parol, de ziua bună,
Cerul vieții noastre se răzbună...
Nemâncați, adesea prin canale,
Ne dormim și ultima suflare.
Cârciumile-s, Doamne, tot mai pline...
Vrem să ajutăm, însă pe cine?!
Toți ne mint, ne fură, ne linșează...
Parcă nu e-n lume om de vază.
Toți suntem ca turcul și pistolul,
Ne-am... să nu mai spun, prea des, poporul.
Schimbă Doamne lumea și ne drege!
Fă-l pe dracu-n Iadul lui să plece!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre internet
- poezii despre vaccin
- poezii despre timp
- poezii despre televiziune
- poezii despre somn
- poezii despre schimbare
- poezii despre religie
- poezii despre păr cărunt
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.