Zi de vizită şi tabloul tulburat

pe holul spitalului a crescut
peste noapte un copac
zici că este o uzină de făcut praf
cu o elice în vârf şi un motor turbat
care zbârnăie neîncetat
tremură şi tuşeşte împroşcând
în jur şi de zor
întuneric

dincolo de spital a început să plouă
într-un amestec cu cerul cu pietrele
şi picături rouă
şi picură păsări cu scoici
în cioc
în capătul străzii trei florărese
vând crini agnostici
şi fluturi şi un clop
sau dau în ghioc
spitalul ăsta şchiop
plus asistente cu cioc
ca trup mântuit sufletul meu miop

o, cum mai cresc cimitirele
cât munţii până-n înalt
iar frica ne roade papucii sub pat
femei în fuste şi coc se abat
la uşa de fier şi nu ştiu de ce nu răzbat
până la noi noi cei spânzuraţi
de perfuzii, atârnaţi
ca nişte clopoţei de sticlă
de pervaz

să se facă linişte urlă asistenta şefă
mai mult bărbat
şi se face până când un bolnav
ţopăind într-un picior
vesel şi hoinar
porneşte motorul din pom
zbâr zbâr vruum vruum zbâr vlam
şi eu mă tot întâmplam
tulburat ţintuit în tainicul pat

e zi de vizită acum în spital
cei mai mulţi dintre noi stăm frumos aliniaţi
cu mâinile spălate cu ochii ciudaţi
ne-am frecat cu piatra pe răni până am dat
de urmele bolii
şi de câte doi îngeri stricaţi
pe care fiecare i-am legat
cu şireturile de la bascheţi de pat

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!