Viaţă, dragostea mea

Viaţă, tu m-ai învăţat
să trăiesc inspirând profund duioşia
stelelor din nopţile nebunatice
să m-alint în ocheadele soarelui
din zilele fierbinţi
chiar şi atunci când
timpul înfometat îmi sfâşia
cu dinţii fiinţa-mi firavă
pe al cărei pisc mai arde neîndoios
dragostea de tine.

Darurile tale
în chip de curăţie a pâinii
şi nemurire a vinului
fruct sfânt din pomul tău veşnic verde
mi-au răcorit înfierbântările
mi-au adunat sudorile
şi mi-au potolit viscolele
din mintea slobodă şi
şi inima nesimţitoare.

Iertare, dragostea mea
că nu ţi-am mulţumit pentru
alint şi mângâiere
şi-am fost surdă şi oarbă la toate lecţiile
pe care din iubire mi le-ai oferit!

poezie de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!