Sferic timpu-n nopți și zile...
(glossă)
Secunda-și cerne trecerea sub gene,
La miezul-nopții îngerii coboară
Să bea nectar albastru de gențiene
Și să asculte scâncet de vioară.
Se-adună stelele în jurul lunii pline,
Luceafărul ocupă loc de-onoare
Și în tăcerea clipei clandestine
Se roagă sfinții pentru fiecare.
Netulburați de țipete stridente
Lăstarii se înalță în poiene,
Se odihnesc eroii-n pergamente,
Secunda-și cerne trecerea sub gene.
În liniștea nocturnă poezia
Din ochiul muzei înspre mine zboară.
Când îmi cuprinde gândul extazia,
La miezul nopții îngerii coboară.
Și mă răsfăț printre cuvinte sfinte,
Valsez cu epitete prin catrene,
Metafore coboară-n pas cuminte
Să bea nectar albastru de gențiene.
E clipa desfătărilor celeste,
Când Dumnezeu în rugă se strecoară
Să-și impregneze ruga-n palimpseste
Și să asculte scâncet de vioară.
Își oblojește universul tihna
De zbuciumul mustrărilor divine
Și ca să i se ierte lumii vina
Se-adună stelele în jurul lunii pline.
Ușor lumina-și face loc timidă
Și zorii-ncep spre răsărit să zboare
Și printre zvonuri în a lui hlamidă
Luceafărul ocupă loc de-onoare.
Mai gust din taina nopții-o picătură,
Să mai rămână liniștea în mine
Și în poemul ce îl am pe gură
Și în tăcerea clipei clandestine.
Clepsidra se golește de-ntuneric,
Prin umbre se strecoară înc-un soare
Și-n mersu-acesta ne-ntrerupt și sferic
Se roagă sfinții pentru fiecare...
Se roagă sfinții pentru fiecare
Și în tăcerea clipei clandestine
Luceafărul ocupă loc de-onoare,
Se-adună stelele în jurul lunii pline.
Și să asculte scâncet de vioară,
Să bea nectar albastru de gențiene,
La miezul-nopții îngerii coboară,
Secunda-și cerne trecerea sub gene...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre noapte
- poezii despre timp
- poezii despre sfinți
- poezii despre îngeri
- poezii despre zile
- poezii despre zbor
- poezii despre vioară
- poezii despre vinovăție
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.