Cad visele din nopți de iad...
S-a sinucis un vis de toamnă, frângându-și aripile-n vânt... și sfinți și îngeri îl condamnă fără niciun discernământ...
Își poartă crucea printre leșuri, sunt multe vise la pământ și ce orfan fără vocale îi ține doliul un cuvânt!
N-are-nțeles pentru oricine, nu se traduce-n niciun fel, e ca un fel de îngăimare, când curge sângele din miel...
Și vinovate fără vină, cad visele din nopți de iad și prinde spaima rădăcină și cresc păduri pe bulevard...
Păduri de -angoase și temoare cu groaza-n globuri de Crăciun, beteală de înfricoșare, pecete pentru alt surghiun...
Grămezi de vise stau la coadă și crematorii nu mai sunt, au ars cuvintele-nainte și nu mai e niciun mormânt...
Numai cenușa se așază în straturi groase peste vis, nu se mai fac nici parastase și Dumnezeu e compromis...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre religie
- poezii despre îngeri
- poezii despre vânt
- poezii despre voce
- poezii despre toamnă
- poezii despre sânge
- poezii despre spaimă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.