Nu, sărăciei tandreții
speranța unei destăinuiri
doar un licăr încețoșat
șovăie molcom
în căușul adânc al privirii
spre colinele înalte
ale orbului dinlăuntrul firii
aud un zumzet neobișnuit
cuprind cu aceeași inspirație
poema domoală și pe cea răzvrătită
m-atinge mirosul petalelor pudice
le încrustez pe tighelul buzelor
care rostesc vorbe nenăscute încă
în ciuda vântului
cu înfățișare fioroasă
îmbrac o lumină fie și palidă
în timp ce soarele
se leagănă în cumpăna cerului
trimițându-mi bezele
din creștetul zidului din mine
dispare fără nicio urmă
sărăcia lucie a tandreții
poezie de Vasilica Grigoraș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sărăcie, poezii despre înălțime, poezii despre vânt, poezii despre timp, poezii despre lumină sau poezii despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.