Afluxul vorbelor

Cuvintele par tot mai goale de-nţeles
sau poate-ascund mai multe deodată? –
ne adaptăm cu greu la miticul progres
redefinit într-o semantică ciudată.
Afluxul vorbelor, adesea prea abrupt,
cu vechi cârpeli ar vrea să ne convingă
că ce vedem deasupra este dedesubt,
iar aţa de cusut e bună pentru chingă.

Şi dacă vorba spusă pare prea puţin,
redefinim cuvinte oarbe pe lozincă
să-i lămurim pe neîncrezători deplin
că-n lupta vorbelor e-o cauză adâncă.
Venit cutezător din veacul ce-a apus,
speram că vorba poate fi utilizată
ca să rostim cinstit ce am avea de spus
cu sufletul deschis şi inima curată.

Dar în cuvintele strâmbate nefiresc,
cu vorbele-ncâlcite, fără învoială,
oricât aş căuta, nu pot să regăsesc
pur adevăr în ţesătura lor vocală.
Rămas fără răspuns în umbra de tăceri,
care-mi aduc în suflet dulce alinare,
de mai aud cumva ce-am auzit şi ieri
cu ciudă vă desfid, cuprins de indignare!

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!