Scrisoare între două senioare

Draga mea, aşa o fi,
Cum spui tu care îmi scrii
Că putem să mai răbdăm
Şi să nu ne-ncrâncenăm.
Dar, pe bune, surioară,
Tu nu vezi ce e în ţară?
E amară, viaţa-i grea,
Neagră e ca o cafea...
Îi pusei niţică frişcă
Însă-acuma, parcă pişcă.
Şi mă doare, draga mea,
Unde au târât ţara.
Cu atâţia politruci
Nici n-ai unde să te duci,
Că au dus ţara-n gunoi,
Vai de ei!... dar vai de noi!
Ne arată câte-o poză
Să simţim că viaţa-i roză.
Şi atunci, mă rog mereu,
Numai bunul Dumnezeu
Să aibă milă de noi,
Să ne scoată din noroi.
Mă gândesc cu drag la tine
Să îţi fie cât mai bine.
Nu-i uşor pe astă vreme
Vârsta, anii, să ne cheme
Mai curând ca să plecăm...
Domnului să ne-nchinăm,
Stăm cu capete plecate
Să ne ierte de păcate.
Doar aşa poate vom trece
Zile aspre cu vânt rece
Încărcate doar de ură;
Parc-ar fi o prăjitură
Ce înghite fiecare,
Mic copil sau omul mare...
Eu mă mir că mai trăim
Şi că nu ne prăbuşim
De mulţimea de păcate
Care sunt nenumărate.
O zi faină cu mult bine
Pentru-ai tăi şi pentru tine.
Cu drag, surioara ta
Care nu te va uita.

poezie de Gabriela Genţiana Groza (14 octombrie 2021)
Adăugat de GabrielaGenţiana Groza
Votează! | Copiază!