Amânarea de a iubi
Tresare vremea în vânt nelegiuit
și niciun semn
nu-mi tulbură atâta neputință,
și am privit
cum toamna cade galben în păcat,
și traversează demn
spre alte dimineți;
urcă și mută inima de piatră
într-un blestem fără cuvânt al zilelor
care ies din soare.
Tăcerea îmi macină adâncul
și rămân străin chemării tale,
respirând în fiecare clipă cu teama de eșec...
În vara cu drumuri bătătorite de țărână,
nu am avut atâta demnitate să privesc
răbdarea soliei ce nalță către ceruri
o mână
a renunțării la singurătate;
așa aș fi deprins învățătura să iubesc
prima natură a vieții,
să nu mai trăiesc în lumea cu anotimpuri de împrumut,
adânc să mă căiesc
în zilele jilave, crescute din pământuri...
Și am privit
cu atâta neputință în delăsări,
nelegiuit,
lăsându-mi nopțile să umble prin nimicuri;
surâsul tău
l-am îngropat în albul neclintit al iernii să nu mai fie suferință.
Amânarea de a iubi
a întunecat așteptarea între două inimi și m-a îndepărtat de tine;
m-am înfățișat apoi dinaintea unui mâine ca un veșnic călător
pe drumuri ce duc spre nicăieri
cu aceasă iubire care strigă în mine
și vinovățiile ascunse mi s-au lipit de suflet...
poezie de Ștefan Radu Mușat din BAAADUL Literar. Publicație trimestrială de cultură, Bârlad. Fondator C. Ivănescu (26 iulie 2010)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre inimă
- poezii despre învățătură
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre vinovăție
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.