Marinarul

Cutreieră oceanele marinarii, pe talaz călare,
Iar eu stau acasă,-n odaia mea, şi nu-s
Pe planeta asta mări sau ţinuturi pe care
Să nu le bat, la nord, la sud, la răsărit sau la apus.

Deschid larg fereastra, sfidând leneşul confort,
Întind velele perdelelor până vibrează strună
Şi cu ancora sus, la post, scot corabia din port –
Fie vreme frumoasă, fie vremelnică furtună.

De-a lungul drumului sunt ancoraţi copaci
Care se-nclină-n faţa navei mele iuţi,
La izvoarele din vale-ncarc marfa, flori în saci
Şi cântece marinăreşti în pântecoase buţi;

Poveştile le iau de la vântul care melodios adie,
De la şesurile-ntinse şi de la mările de laur,
Voi găsi şi Lâna din Colchida, strălucitoare şi-aurie,
Iar surorile Hesperide-mi vor dărui merele de aur.

Scrutez cu ochii marea şi-acoperişul ei celest,
Navigând neobosit mii şi mii de mile,
Până când mareele serii pe cer, spre vest,
Îşi înmoaie-n insule de nori oranj aripile;

Atunci închid pe punte bocaporţii,
Aprind lumina în cabină şi c-un suspin
Într-o clipită mă-mbarc în submarin
Şi mă afund în marea neagră-a Nopţii.

poezie de Michael Earls, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!