Balada mortii

Si eram, eram
O frunza pe ram,
Vantul cand batea
Viata mi-o stingea...
Si ningea, ningea,
Urma imi stergea
Si m-acoperea
Si ma troienea
Lumea ma uita!
Si am fost, am fost
In lume cu rost.
Vant turbat m-a zmuls,
Prin straini m-a dus,
In zari, spre apus...
Da eram, eram
Un suflet pe ram
Copii paraseam
Si casa-mi lasam,
Nebun alergam
Nimic nu luam,
De moarte fugeam,
Dar tot nu scapam!
Moartea ma prindea,
Si ma cuprindea,
Si ma inclesta,
Coasa ridica
Si ma secera...
Iar la moartea mea
Bradul se frangea,
Cainele urla,
Corbul croncanea,
Vazduhul plangea!
Si cadea, cadea
In hohot pamant
Peste trupu-mi frant.
Si m-acoperea,
Chipu-mi troienea,
Urma imi stergea!
Si eram, eram
Biet suflet pe ram...
Si de-am fost, am fost
In lume cu rost,
Moartea rau m-a nins
Pana cand m-am stins...
Si ma ninse, ninse
Viata mi se stinse...
Si-am plecat ningand,
Si-ati ramas plangand...

poezie de Elena Stan
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!