Mă țin de ultimul
gard în lungul drum spre casă
copăcel pășesc spășit
noaptea nu mai e noapte
și o știe și ea
la răsăritul unui soare trândav
văd felinarele cum se sting
mă bate un gând cleios
dacă trebuie să merg
sau să mă-ntind în iarba
prăfuită de la marginea drumului
se-nvârt toate-n capul meu
gustul de vodcă îmi revine
în gura-ncleiată de sucuri gastrice
secvențe din distracție îmi trec
prin fața ochilor accelerat
șampania curgea pe umărul ei
gol și fermecător
sărutam licoarea ce-ți sucea mintea
acompaniat de râsul provocator
mă simțeam săgetat de dorință
buzele aveau gust de lichior
de cireșe și vermut
le sorbeam hămesit
ce fac? pășesc?
țin gardul cu mâna dreaptă
câinii s-au plictisit de atâta lătrat
mă văd în patru labe
și se miră că port geacă
pe vremea asta bei apă
rece să te răcorească de arsurile stomacale
pun palma pe genunchiul rotund
prins într-un ciorap transparent
râsul femeii îmi răscolește sufletul
gardul l-am pierdut din mâna încleștată
șanțul mă primește recunoscător
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.