Recurs pentru Lumină

Lumina a fost tocmită de către Dumnezeu să dea strălucire iubirii în veacul
vecilor, precum şi acelor suflete care cred cu desăvârşire în ea...

Am evadat cu tine într-un vis,
asemeni negrăit,
pentru că n-aveam la ce ne aştepta
de vreme ce se nalţă tot mai rar
înspre Dumnezeu câte-o rugăciune de la oameni zăvorâţi
în cugetul eretic,
apoi năvălesc cu toţii înfricoşaţi
spre lumina ancorată undeva de cer,
unde timpul se supune zădărniciei până la ultima iluzie;
deasupra lor,
un gol urzit de ierni fără hotar...

Oamenii bârfesc adesea îngerii c-ar fi năluci risipitoare,
născute din umbre de apusuri reîncarnate,
dar ei au uitat demult înfăţişarea paradisului pierdut
în murmurul ispitei,
au lăsat – păgânii - nada florilor
în primăveri nedesluşite!...

Însă mai e vreme de renaşterea acelor
ce se risipesc absurd sub cerul lor desculţ,
purtând povara de noroi a stelelor ucise,
mai sunt atâtea vise nesupuse
şi nepurtate în piept de către muritori;
Noi ne-am înălţat în visul cel din urmă,
purtând credinţa Celui Preamărit din multele ispite
şi am aflat de crezul în Lumină,
izvorul de iubire nesecat, iubindu-ne atât de simplu şi curat
cu mâinile întinse către semeni, că suntem anonimii trecători
prin glorii de cenuşă...

Avem răgaz, iubito,
să m-adulmeci la colţul gurii tale,
de stingem răsărituri unul după altul,
dureros de trecător, dar toate împreună,
în sărutul plămădit din rai pentru umbre de ţărână
ce rătăcesc în ceasuri,
de vreme disecate...

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Actualitatea Literară USR Lugoj (decembrie 2012 (19 aprilie 2011)
Adăugat de Adi Muşat
Votează! | Copiază!