Sunt un călător
îndrumat de mahakala
pășesc spre viața de neatins
iluziile mele strălucesc
pe cerul negru
pasul e tot mai amorțit
tunetul sparge tencuiala
clădirilor plânse cu acizi
natura bate toba pierdută
în dorinți deșarte
sunt un călător cu mâinile
întinse spre noaptea eternă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.