Exil
Graiul blând ce-l definește
Acum putem să-l neglijăm,
Căci "Veșnica pomenire" se-ntețește
Când viguros îl înhumăm.
Epuizată e vederea sineală
Ce repetat mă bucura,
Ce în vis se furișează
Etern spre a-l evoca.
Cerându-mi mâna în enigmă,
Logodna-n iarbă s-a-nfăptuit-
Doi vlăstari pe o peluză
Ce cândva s-au îndrăgit.
Cu doliu în simțire și lacrima voalată,
Clopotul răsună-n cuget, de neoprit,
Și amorul meu, de emfatică domniță,
Printr-o lumină vie o am de dăruit.
Exil în glod și scoarțe brune,
Astfel el va dăinui.
Ce Rai? Ce Iad? Ori a reîncarnării cale,
Când singurel va ruginii?
poezie de Maria Neski (27 martie 2021)
Adăugat de Maria Neski
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre visare
- poezii despre reîncarnare
- poezii despre rai
- poezii despre mâini
- poezii despre lumină
- poezii despre iad
- poezii despre doliu
- poezii despre cadouri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.