Leagănul prunciei
Leagănul prunciei s-a rupt.
Corzi împletite atârnă abătute de pe creanga nucului.
Scoarța viciată sprijină solul.
L-am părăsit și a sfârșit.
Oare la fel se ivește și cu oaamenii pe care-i dispensăm?
Oare se îndeamnă sporadic să cuprind cu tălpile gazonul adipos,
Să mi se-nsteleze ochii zâmbind sensibil,
Să spun primul cuvânt și să-mi întoarcă vorba,
Să-i mângâi nodul strict și să-i ofer impuls?
Oare?
poezie de Maria Neski (22 iulie 2021)
Adăugat de Maria Neski
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sfârșit, poezii despre ochi, poezii despre cuvinte, poezii despre crengi sau poezii despre copilărie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.