M-aș duce, m-aș tot duce
Și mi se face toamnă, și mi se face ploaie,
Și doare dorul ăsta, ce arde și-înconvoaie
Aș rupe protocolul de timp și de distanță
Schimbărilor la față de-atâta circumstanță.
Neîngrădită-mi palma, în palma-ți să se-aștearnă,
Să nu avem în preajmă, nici regulă, nici damnă,
Și suflet lângă suflet să scriem o poveste
Emoțiilor noastre, profunde și celeste.
Recunoștința clipei, ne bată între tâmple
Nimicuri fără voie să nu ni se întâmple
Să cânte-o pianină din inimi împreună
Pe scena nevăzută dintre pământ și lună.
Aud necontenitul în tot ce mă-înconjoară
Ascunsă-s de rutina sforitului în țară
Cum crește firul ierbii, când țărna-i goală toată
Să nu mă știe nimeni aș vrea, câteodată.
Dar mică, nevăzută, și caldă ca un soare
Aș prinde universul de poale și picioare
Și-aș da volum la minim iubirii- însângerate
Nimeni să n-aibă parte de jocuri tulburate.
Și mi se face, Doamne, nu știu cum se tot face
Că de o vreme-s tristă, nu-l am pe vino-ncoace
M-aș duce, m-aș tot duce spre răsărit de doruri
Unde nu-s scrise, încă, apusuri despre zboruri.
August 2021
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre dor
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre recunoștință
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.