Vis

De aş putea să strâng în pumni Sahara,
Atât de tare, s-o prefac în stâncă,
Şi-acolo unde-i bolta mai adâncă
Să o ridic şi-apoi să îi iau scara,

Dezlănţuind în albii însetate
Izvoarele curgându-şi apa vie,
Din şipote, scântei de feerie,
Aş împleti la gâtu-ţi nestemate,

Iar din culori ce-n triluri se coboară,
Un pat aş ridica viselor tale
Cu aşternut şi perne de petale
Din baobabii-n floare, prima oară,

Unde pe seară, sub aceeaşi Lună,
Am reîncepe-o nouă epopee,
Eu singur om, tu unică femeie,
O lume mai cuminte şi mai bună.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!