Mihail Sadoveanu
Eram într-o pădure uluitor de vie, într-o pădure care șoptea
înăbușit. Și iată că pădurea în iarna, argintie, cu șoapta ei,
mi l-a reamintit.
Izvoarele, sub pânze de gheață, delicate, se legănau la vale,
pe nevăzutul prund, și în lumina sobră, cu pini și nestemate,
cântau unite într-un cor profund.
În zboruri rotunjite, tăiau mari păsări slava; un farmec de
poveste se răsfira sub cer; părea zăpada caldă și moale ca
otava, dar zările sclipeau la fel, sever.
Cu vânturile-n coarne, în goana nebunească, zburau
năvalnic cerbii pe fragedul polei. Era acolo-ntreagă pădurea
românească, și el pășea încet prin iarna ei.
(...)
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păduri
- poezii despre lumină
- poezii despre zăpadă
- poezii despre văi
- poezii despre păsări
- poezii despre iarnă
- poezii despre gheață
- poezii despre delicatețe
- poezii despre România
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.