Tărâm blestemat
A fost odată un tărâm de poveste aparte
Cu zâne frumoase, ce viața ți-o răpeau
Cu pajiști întinse, cu flori zăcând ca moarte,
Iar tinere copile, venind le culegeau.
În calești din plumb, trase de umbre ciudate
Intrau împărații, în castele de cenușă
Dragoni aduceau provizii de departe
Iar demonii stateau, pândind de după ușă.
Poporul tot muncea, prin lanuri ca de zgură
Bătrânii culegeau, povești de prin ținuturi
Iar marii învățați, prea slobozi la gură
Dispăreau deodată, în vechile sepulturi.
Natura mohorâtă, mereu îndoliată,
Păstrează în ea, severele blesteme
Doar luna mai zâmbește și ea speriată,
De voci ce tot șoptesc:
-Hai vino, nu te teme.
Iar corbii dau ocoluri, tot caută cadavre
Prin munții de cenușă, prin arsele ruine,
În turnuri gardieni, tot stau la palavre
În loc să anunțe, potopul care vine.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Alin Ojog
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.