Creion

Am mers ca doi tovarăşi, alături şi pereche,
Împlătoşaţi, cu caii ureche la ureche.

De-am căuta acum iubirea dintre noi

Am mai afla ecoul galopului pierdut
Acolo unde apa străpunge stînci de fier
Şi unde cu oroarea abia ascunsă-n suflet
Te-ai avîntat alături de mine mai departe
Şi-ai rîs cînd mii de codri în tine tremurau...

Am mai afla podişul înconjurat cu colţi,
Răsfrînt în amintire, cînd toropit de drum
Mă tolăneam în ierburi privind grăbiţii nouri,
Iar tu loveai cu varga o viperă cu corn
Ce unduia atrasă de faţa mea umbrită.

Şi am aflat troianul greşelilor din noi.

Þi-ai risipit iubirea în ritmuri şi în rime,
Schimbînd-o-n bucurie şi-n tragice nelinişti
Iar eu am zăvorît-o în mine după firea
Întunecată-a omului de munte.

De-am căuta acum iubirea dintre noi

Am mai găsi doar colbul cernut în drum pe feţe,
Şi duioşia tristă ne-ar lumina un zîmbet.
Sunt încă alte lanţuri de munţi în faţa noastră,
Oştenii înălţimii le împînzesc urcînd,
Aceeaşi stea polară le scapără pe coifuri.

Drum bun! Să dea norocul să ne mai întîlnim.
Azi, fără şovăire ne dezlegăm şi mîndri,

Precum atunci cînd fost-am alături şi pereche,
Împlătoşaţi, cu caii ureche la ureche.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!