Ultima dorinţă

Când o s-adorm şi eu pentru vecie
Tu, fiul meu, să nu te necăjeşti,
Citeşte atunci această poezie
Şi nu cumva să mă dezamăgeşti.

Nu-ţi cer nimic ce nu ţi-e cu putinţă,
Căci ştii cât te-am iubit pe-acest pământ,
Ci doar să împlineşti a mea dorinţă
Ce între noi e ca un legământ.

Ia acest trup făcut doar din ţărână,
Un biet veşmânt pe care l-am purtat,
Şi arde-l, ca din el să mai rămână
Doar cât încape-n urna ce ţi-au dat.

Şi du-te apoi în grabă la mormântul
În care dorm tihniţi părinţii mei,
Fă o gropiţă, ca să-ţi ţii cuvântul,
Şi varsă urna, să fiu iar cu ei.

Iar dacă simţi c-o lacrimă apare
În ochii tăi pe care-i îndrăgesc
Las-o să cadă, şi-o să crească-o floare
Prin care o să-ţi spun că-ţi mulţumesc.

poezie de Octavian Cocoş (13 iunie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Votează! | Copiază!