Acceptare...
Din prea multă durere, cântă agonia...
Unei povești de viață, de cruce grea, apus,
Este un destin, precum si pribegia
Lozului astral cel prea mult ascuns...
Nu recunosc culoarea ce dă bucurie...
Nici stele de pe cer, nu văd a străluci,
Caut în zadar, demult o alifie...
Să ung sufletul, a se împlini...
Nu-mi spune tu străine, ce-mi face rău sau bine!
Nu vei ști vreodată nemărginirea mea...
Nu sunt tipar banal, cu limite ruine,
Sunt calapod atipic, într-un trup de EA...
Colindă o văpaie a dragostei trădate!
O inima ce plânge... mai speră a iubi...
Colțuri și fragmente urmelor uitate,
Trăiesc întru mine... a exista, a fi!
Și la ceas de noapte, mă întreb uimită...
La ce toate aceste întrebări?...
Zbucium fără lacrimi, viața mi-e sortită,
Să cunosc neantul, acceptând chemări.
Nu doresc a fi ce mi-e scris în frunte!
Nu pot să accept chinul ca pe-un Zeu!
Am trăit moartea și viata pe o punte...
Zbatere și luptă... pentru Dumnezeu!
Și la final accept... nu am nicio putere!
Aș fi vrut să-mi schimb destinul, dar nu pot!
Binecuvântare să aflu în durere...
Și toate care vin, să le iau ca tot...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
1 Păunița [din public] a spus pe 8 iunie 2021: |
Foarte frumoasă, cum de altfel toate poeziile scrise de tine sunt frumoase!!! Te pup frumoasă mea... |