Conversaţie telefonică

Preţul părea rezonabil, locaţia
Nu conta. Proprietara a jurat că locuia
În afara spaţiilor comerciale. Mai rămânea
De făcut o mărturisire. "Doamnă", am avertizat,
"Urăsc călătoriile ratate – eu sunt african."
Tăcere. Tăcerea zgomotoasă a celor bine crescuţi. Vocea a revenit,
Vopsită cu ruj de buze, sugerând apropierea
de un portţigaret aurit. Am căzut, prosteşte-n plasă.
" CÂT DE NEGRU?"... Auzisem bine...
" EŞTI MARONIU SAU FOARTE NEGRU?"
Buton B. Buton A.
Putoare de respiraţie râncedă gen ascunde-te şi vorbeşte.
Separeu roşu. Cutie poştală roşie. Autobuz supraetajat
Plin de gudroane.
Era real! Jenat de
Tăcerea lipsită de maniere, cedez
Uluit şi cer politicos o explicaţie.
Grijulie cum era, modulând accentul –
"EŞTI NEGRU SAU BLOND BLOND?" Mi s-a aprins becul.
" Vreţi să spuneţi precum ciocolata obişnuită sau ciocolata cu lapte?"
Accentul ei a devenit clinic, înghesuind în lumina lui
o anume impersonalitate. Iute, pe lungimea de undă necesară,
Am răspuns. " Vest african sepia" – şi ca un fel de concluzie,
"Aşa se vede în paşaport." Linişte pentru spectroscopicul
Zbor al imaginaţiei, până când sinceritatea i-a schimbat accentul
La microfon " CE-I ASTA?" Cedând, " NU ŞTIU CE-I ASTA."
"Ca un brunet."
ADICĂ NEGRU, NU-I AŞA?"
"Nu întru totul.
La faţă, sunt brunet, dar, doamnă, trebuie să-mi vedeţi şi celelalte părţi.
Palma mâinii şi tălpile sunt blonde-peroxid. Din cauza frecării –
Prosteşte, doamnă – stând prea mult jos, fundul meu
E negru ca pana corbului. O clipă, doamnă! Simţind
În receptor tunetul venind
spre urechea mea – "Doamnă," am implorat, "n-ar fi mai bine
să vedeţi cu ochii dumneavoastră?"

poezie de Wole Soynka, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!