Îmi e destulă fericirea!

Că cerul stă să se prăvale peste creştet
Cu hora norilor de ploaie hămesiţi,
Că printre nori o rază se grăbeşte
Spre paşii de-alergări îndrăgostiţi,

Că ochiul poartă-a verdelui cunună
Perpetuu răstignită de frumos,
Că-n suflet resemnările-şi adună,
Comoara împlinirilor, mănos,

Că gust această clipă minunată
Din palma timpului înnebunit,
Că inima zvâcneşte răsfăţată,
Când pruncul îmi zâmbeşte fericit,

Îmi e destul, îmi e destul, Viaţă,
C-alerg cu pas de râu vertiginos,
Că mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu dor în piept şi gândul luminos.

Îmi e destul, că-mi depeni fir de aţă
Pe ghemul ce-ndrăzneşte a visa,
Că pot să scriu cu pacea sângelui: Viaţă,
Sunt fericită că mă ţii în palma ta!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!