Ce greu mai trece timpul

„Când eram tânăr fecior
Eram fala munţilor,
Umblam tânăr la vânat
Ziua sau pe înnoptat.

Puşca şi cureaua lată,
Ce bărbat eram odată.
Când vânam prin mulţi şi văi
Cu ortacii mei.”

Mereu îmi zboară gândul, aşa…. la întâmplare,
uitându-mă, aiurea, sub razele de soare
ce strălucesc şi zâmbesc sfidător,
umbra unui singuratec, un fost luptător,
cu totul şi cu toate din jurul lui şi nu numai.

Iar acum? Un scrijelit de ridurile vieţii,
un simplu şi rătăcit muritor.

Oare ce spun unul şi altele, ce se ghiontesc
văzându-mi faţa zbârcită şi lacrimile
ca stropii de rouă, topindu-se pe
barba aurie?
Oare ce mai gândesc?
Oare ce mai pun la cale?
- Ăsta? Cine este ăsta? Cine a fost?

E treaba lor, dar şi a mea.
Pentru mine, rădăcinile s-au scurtat,
nu mai au seva hrănitoare.
Crengile se usucă de arşiţa necruţătoare,
frunzele sunt măcinate de stropii ploilor acide,
iar bulbii ofilesc sub privirile neputincioase
ale ochiului ce lăcrimează dintr-un izvor
aproape secat şi de… Vremile aride.

A rămas doar speranţa şi dorinţa care mai sunt active.
Nu ştiu şi nu am credinţa că o să le mai pot stăpâni.
Totul este otrăvit, de sub pământ până peste ceruri,
totul este bulversat, totul este ştrangulat,
totul este destrămat.
Ura, lăcomia şi dispreţul,
mândria, sfidarea, minciuna şi dezmăţul,
ne-au cuprins şi a cuprins acest pământ singuratec,
ce se cheamă: România.

- Eu? Eu…. Mai trăiesc „singur în lume”, părăsit,
până când şi de cele mai apropiate firimituri din întregul meu.
Să nu greşesc şi să nu mint, mai am ceva:
Inima care mai bate şi credinţa care totuşi mai rezistă,
În rest….. Pace în suflet şi speranţă mai vie.

Corneliu 19.07.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (19 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Votează! | Copiază!