Genunchii frământă
lutul după rugăciune
capul stă plecat gândind
la cel care a înviat
călcând pe moarte
cuvintele prind aripi și
se-nalță la cer
ochii se ridică la zenit
simte lutul cum intră în oase
umezeala vine din pământ
parcă vede un bătrân cu toiag
palmele transpiră-n rugăciune
se simte tras în adâncuri
tatăl nostru plânge
cu lacrimi grele
cu lacrimi de sânge
genunchii frământă lutul
încet încet încet
cu pioșenia care vine
ca o pată de lumină
lutul ia o formă
genunchii frământă încet
lutul prinde altă formă
o suflare divină și-ar prinde viață
nici nu mai simte artroza
genunchii frământă lutul
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Vasile Culidiuc. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.