Pe când se-ntorc diezii...
Cu amintiri venite peste vreme,
să îmi așeze rime în poeme,
ajung și chipurile voastre, toate,
iubitelor din viața mea plecate,
la un sfârșit întârziat de vară
când dezertau diezii din fanfară,
iar vântu-i căuta pe dibuite
în gara vieții, plină de ispite.
Regretele, ieșind din clarinete,
îmi aminteau, cu intonări discrete,
că v-am lăsat pe toate într-o seară
la un peron întunecat din gară
când vânturile toamnei, răsculate,
vă-ademeneau cu melodii ciudate
pe drumuri de iubiri fără hotare,
prin oazele cu dune mișcătoare.
Ascult din nou tăcerea adunată
pe amăgiri întoarse..., deodată,
cu lungi regrete din trecut lăsate
în trenurile pline de păcate,
ce vă-aduceau în nopțile rebele
să ne iubim sub razele de stele,
iar către zori, pe când cocoșii cântă,
să mă lăsați, cu inima mai frântă...
Vă-aștept, și-acum, în fiecare seară,
pe când se-ntorc diezii din fanfară
să-aducă alți bemoli în clarinete
din margini de apusuri violete,
iar dorurile noastre, împreună,
se-amestecă în oaza de sub dună.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 24.04.2021
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre gări
- poezii despre viață
- poezii despre poezie
- poezii despre oaze
- poezii despre muzică
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.