Alb, tot mai alb
Singuri, în somn
tresărim amintindu-ne
de uși uitate deschise,
din alte vieți.
Alb, tot mai alb
fragilul meu suflet...
Cum? Doar mereu îl învăț
să nu crâcnească-n
leagănul de mătase
al pieptului.
Uitarea e balsam întru toate.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.