Prizonieri ai depărtării
Privesc cum roua dimineții
se transformă
în flori de crin,
elixirul vieții
din roșul macilor
se revarsă peste dorul nostru,
lacrimi vărsate
în marea uitării
împrăștiate de vânt
sunt pietre poleite de argint,
fulgii de păpădie
se aștern ca un covor alb
de lumină,
acoperind pământul
dorul tău deapănă firul
smerit al timpului
o adiere rece
și îngândurată
ne trezește din rătăcire
suntem prizionierii depărtării
flori desperecheate
din amintiri.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre smerenie
- poezii despre roșu
- poezii despre rouă
- poezii despre lumină
- poezii despre flori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.