Umbre împrăştiate pe ai noştri pereţi

îţi sângerează sufletul şi tălpile
de atâta mers
şi umbrele îţi sunt tocite
de tenişi fioroşi
pe mine mă doare ploaia
şi plânsul tău fără rost

timpul desfoaie
petalele florilor
în somn
apoi părul tău cum pluteşte haotic
Doamne,
cât de frumoasă îmi eşti
şi câtă dorinţă ai strâns
la piept
bezna ne dezmiardă
ne mângâie tandru
buzele noastre arse de ploi
se caută
ca într-un dans ritualic
ne tot înălţăm pe rând
la cer
până obosim şi se face frig

îţi spun că vine iarna
şi că te părăsesc

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!