Ma-sa lui Stefan cel Mare

I
Pe o stânca alba, e ca in bordel,
Curge chiar in casa un râu mititel,
Bea precum o sparta tânara domnita,
C-a prins damigeana, a cu tuiculita;
Findca a plecat sotul ei dorit
S-a carat cu alta, al naibii tampit.
Ochii ei sasii ard în lacrimele
Cum luceste oul langa ukulele;
Gusa ei masiva cade peste sân,
Barba si mustata pe fata se-ngân.
Dar scarba de soacra lânga ea vegheaza
Si cu - njuraturi o îmbarbateaza.

II
Un urlet se-aude noaptea jumatate.
In casa barbatul nevasta isi bate.

- "Nu ma lasi sa beau, m-ai facut tampit?
Ia d-aici nebuno, nu te-ai potolit?
Soarta ta e cruda si de asta data:
Ce te vaiti asa, vita incaltata?
Iti deschid si poarta, cara-te de-acasa...
Daca mai ramai, o s-ajungi pe masa!"

Tânara domnita pe fereastra sare.
- "Unde fugi nebuno?" zice doamna mare.
Schiopatand la poarta atunci a iesit
Si plangand amarnic babei i-a vorbit:
- Iar ma bate ala, dracu sa il ia;
Iar e beat ca porcu' da-l in aia mea.

-Eu sunt ma-sa fa, e betivul meu;
Tu sa taci din gura ca te bat si eu!
Însa daca naiba, vrând sa-ngreuieze
Si nebuna asta sa ma enerveze,
Si tu fiule nu prea te-ai schimbat;
Daca esti Vasile al adevarat,
Vino beat acasa fara de cuviinta
Bate-o pe nebuna, e a mea dorinta.
Du-te la bufet si bea pana mori!
Si adu-i si matii un kil de lichior!"

III
Se-ntoarce Vasile si din dramba suna;
Hai sa te bat iara, muiere nebuna.
Macelul incepe, sanii ei zdrobiti
Atarna pe burta de nebun loviti.

parodie de Constantin Sava, după Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Constantin Sava
Votează! | Copiază!