Eternul Carnaval
Debut întârziat de primăvară,
rămasă agățată de un gând,
pornit din emisfera boreală
să ne aducă ultimul cuvânt
al iernii regăsită în spitale
cu babele și moșii fără rost
în preajma zilei echinocțiale
deciși să țină zilele de post,
precum era înscris în calendare
dintr-un papirus vechi pierdut
dar regăsit pe holuri seculare
când primăvara pare la-nceput.
Revine echinocțiul - fără miză,
învăluindu-ne în karma sa,
dar anu-acesta fi-va o surpriză,
servită-n tăvile de mucava
de vorbitori cu acte pe măsură
ce pot să le ofere mit ceresc
acelora lipsiți de-nvățătură
dar cu tupeu ce pare nefiresc.
În fiecare zi rapoarte scrise,
lipsite de onestul conținut,
vor fi depozitate în culise
ca mărturie-ajunsă din trecut
despre evenimente epocale
cu ample rezonanțe-n viitor
în corzile de cobze și țambale
și-n lăutarii dintr-un fals decor.
Urmașii vă vor duce zilnic dorul,
cu gândul, peste timp, neobosit,
bieți epigoni abia luându-și zborul
crezând că vor ajunge-n infinit,
deși adesea fi-vor cei din urmă,
precum erau și-naintașii lor,
doar o banală-rătăcită turmă
cu un cioban mânând-o la izvor.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ediția din 26.02.2021
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre primăvară
- poezii despre gânduri
- poezii despre țambal
- poezii despre zile
- poezii despre zbor
- poezii despre viitor
- poezii despre trecut
- poezii despre surprize
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.